ierni

a nins și-n iarna ta îndepărtată?
prin geamul aburit sub ochii tăi
trece lumina-aceleiași odăi
cu-nsingurarea ta amestecată?

de ani întregi ne căutăm prin frig,
sălbatic mai nechează timpu-n cai,
înzăpezite-s căile spre rai,
doar flori de gheață pașii ni-i ating.

umbrele noastre încă se mai știu
din vremuri  când gustam apropierea-
puls nefiresc, de taină mângâierea,
devremele ce se făcea târziu.

de flacără, de scrum și de zăpadă...
ne mușcă astăzi albul ca pe-un măr,
cu versul meu tăcerea ți-o măsor,
uitării, ca o fiară, mă las pradă. 

desprinși din cărți cu file-ngălbenite
și cu final ce a rămas nescris,
între noi doi e totul interzis-
povești prin gerul lumii risipite. 


doar știm că nu există "va urma"...
aștept răspuns, a nins și-n iarna ta? 

aproape-albastru

a nins aproape-albastru prin gene de uimire
și ți-am arat cu visul  livada cu  tristețe,
tot mai adânc, în suflet, de-atâta frumusețe
se  vălurea omătul prin florile de mire.

și ca o depărtare ce gustul nu ți-l știe,
prin arabescuri puse-n ferestre fără rost,
am căutat, speriată, în tine adăpost
și-n frigul ce te scrie-n duminici de hârtie.

bezmetică, zăpada ți se-arunca în brațe,
de-atâta-mbrățișare uitai să mai respiri
și mă topeai în iarna atâtor năluciri
și-ți picuram  la streșini, de dor, spre dimineață.
.....................................................................
a nins aproape-albastru, cu toată disperarea,
și ți-am uitat și gustul și-ntreagă depărtarea!

Drumul spre casă nu mai are plopi,
e vremea tăietorilor de lemne,
zăpezi uitate-n ceruri ne fac semne
dar nu ne mai coboară peste ochi.

Drumul spre casă e uitat de cerbi,
pădurea e călcată în picioare-
sălbatică, nebună vânătoare
până în sufletul fragilei ierbi.

Drumul spre casă-i fără de fântâni,
noi, călători străini învinși de sete,
gonim printr-un pustiu, fără regrete,
-morgană lume murdărind minuni.


Drumul spre casă nu mai e ca ieri,
tot mai departe-i  cerul de pământ,
cu plopi, cu cerbi, îl mai străbat în gând
prin ierbile țâșnind în primăveri,
cu toată setea-n lacrimi coborând,
cu proaspete zăpezi-sfinte poveri...

(foto internet)
Și voiam să-ți spun, iubite,
ce a mai rămas din noi
dacă plopii verii noastre
sunt azi fără soț și goi.
Și voiam să-ți trec prin gene
flori de tei și de noroc,
dar ce vară e aceasta 
unde noi nu avem loc?
Și voiam să-nfior lacul
cu al mâinii tremurat,
fără trestii, fără nuferi
nu-i un lac adevărat.
Și voiam să-ți spun cu teamă,
cu speranță: o, rămâi!
Floarea ta atât de-albastră
astăzi e a nimănui...
Și voiam să-ți spun, iubite,
astăzi fără soț sunt toate,
nu mai sunt de mult luceferi
și nici veri adevărate.

dacă ți s-ar face ieri,
dimineață de ți-ar fi,
ai mai trece, alb la suflet,
printr-un câmp cu păpădii?
dacă ți s-ar face astăzi,
dacă ziuă ți s-ar face,
în a mâinii rugăciune
ce durere ai întoarce?
dacă ți s-ar face mâine,
dacă ți s-ar face noapte,
prin căderea cărei stele
m-ai înfrigura de moarte?
dacă toate ți s-ar face,
dacă ți s-ar face timp,
cui m-ai vinde? cu ce suflet?
ce și cât ai cere-n schimb?

și-or să te ningă îngerii pe umeri
în căutarea zorilor de zi
când ochii tăi vor coborî în mine
și frig, și țipăt îmi vor îmblânzi.


ai să-mi arăți iar drumul spre uitare
și viscolul încolăcit în plopi,
în albul crud, de ghilotină-nvinsă,
ca-ntr-un coșmar adânc ai să mă-ngropi.


de tine-aproape doar din întâmplare,
cât să mă pot de toate vindeca,
în palma iernii-am să-ți citesc destinul,
spre nicăieri să nu mai poți pleca.


va mirosi a ger și-a mere coapte,
ne vom uita cu fiecare zi,
fantasmele vor luneca pe sănii
și primăveri nicicând nu vor mai fi.

amestecați în fluturi de răcoare
ne vom sfârși, cuminți, într-o ninsoare.

(foto internet)

nimic

nimic din jur nu seamănă cu tine,
degeaba caut chipul tău în toate,
e-un fel de liniște ciudată-n lucruri
și-n mine-o spaimă de singurătate.


nimic nu-ți poate repeta făptura
deși ceva din tine e în toate
iar căutarea asta fără margini
e-un joc nebun de jucării stricate.

nimic din ce ating nu e ca tine,
pe gură-mi cresc doar  florile de gheață,
lumina cade altfel pe cuvinte-
un rest abia visând o dimineață.


doar eu te știu, doar eu te mai țin minte,
nimic din jur nu seamănă cu tine,
am să te-nvăț, cândva, pe dinafară
și-am să te-nchid într-un destin cu mine!