joi, 20 decembrie 2012

La mulți ani cu iubire...













La mulți ani cu iubire, Iubire!
Nicio iarnă la fel nu a fost,
Ca pe cioburi trec gheața subțire
Să îmi caut în alb adăpost.

La mulți ani cu lumină, Iubire!
Mă încearcă neliniști mereu,
Mai miros a tristețe și-a tine
Ca atunci când mi-erai Dumnezeu!

La mulți ani cu albastru, Iubire!
Mâna mea are urme de ieri,
Desenează pe geamuri clepsidre
Unde curg ne-ncetat mângâieri.

La mulți ani cu zăpadă, Iubire!
Sunt și astăzi o floare de ger,
Îmi îmbrac cu tăcere mirarea
Și am sufletul 'nalt pân' la cer.

La mulți ani cu uitare, Iubire!
Ce frumos ne-am știut, ce frumos...
Ca pe cioburi trec gheața subțire
Și-mi mai caut în tine-adăpost!

marți, 10 aprilie 2012

prin tăceri










Voi pleca iar, o vreme. E lumina prea grea
și se scutură-n mine candelabre de nea,
trec cireșii cuminți  să adoarmă tristeți
și să-mpartă cu noi amărui dimineți.

Și ți-e umbră adesea și în mine mai stai
ca mirarea adâncă prinsă-n ierburi de rai
iar culorile toamnei -cifrul nostru secret-
mai amestecă vise într-un vechi creuzet.

Vin câmpiile-n noi cu neliniști de iezi,
pe-un pariu cu uitarea, vinovat, ai să pierzi
tăinuite duminici sub potopul de stele
și pe tine, acel din poemele mele.

Rătăcind prin țărână, flori asprite de soare
vor străbate, desculțe, vechiul drum către mare...
Nu-i așa că-i prea mult? Nu-i așa că-i târziu?
Voi pleca iar, o vreme, prin tăceri să te scriu .




 

miercuri, 4 aprilie 2012

joc


 (foto/anima)












 cerul ca o apă-ntoarsă
și o liniște bizară
dezechilibrând albastrul
într-un dor de primăvară

pocnete de muguri galeși
buimăciți de-atâta soare
și ferestrele privirii
însetate de mirare

mâna ta întinerită
de un umăr de narcisă
tremurând înduioșată -
e-nflorită sau e ninsă 


și aproape, și departe
doare-atâta frumusețe
va mai ști un joc de fluturi
primăvara să ne-nvețe?


am să te ating cu umbra
îndulcită de april
și-n minunea-acelei clipe
am să fiu din nou copil!

joi, 29 martie 2012

sub lumină

Trupul meu e o cruce-n zăpadă-
un copac ce-a rămas fără rod-
Dumnezeu, într-o zi, o să-l vadă
și-o să-l facă,-ntre lumi, tainic pod.

Într-o luntre, prin vămile nopții,
voi străbate și ploaie, și fum...
Așteptarea, bătând lemnul porții
unui rai, mă va pierde pe drum. 

Am s-ajung unde nu-i întristare
și e iarba cu sufletul crud,
am să tulbur fântâni de uitare,
în cântări fără timp să m-ascund.

Și-n pereții străini, dimineața
va căta urme reci, de zăpadă...
Trupul meu, cruce albă ca viața,
sub securea luminii-o să cadă.

vineri, 23 martie 2012

amăgitoare liniște, profundă,
de-a dura prin pierdutele candori,
cu ce lumină astăzi mai măsori
tristețea albă-a florilor de nuntă?


prin seva-amețitoare și fecundă
a primăverii trece uneori
cu trup de zeie, decantând licori,
mirarea,-n voaluri calde și inundă

poemu'-n care uiți să mai cobori.
nedeslușită, oricare secundă
e odiseea crudelor ninsori -
amăgitoare liniște, profundă.

vineri, 16 martie 2012

fix

22:00

Mă-ntreb, uneori, ce mai scrii,
prin minte femeia ce-ți trece
are-aceleași priviri vineții,
e-acasă-nainte de zece ?

Mă-ntreb, uneori, ce atingi
în drumul ce mâna îl face
spre locul uscatei ferigi -
neliniști ca fluturi în ace.

Mă-ntreb ce cafea te mai ține
prin ierni sugrumate de ger
cu gându-n ferestre străine -
patetic, grăbit menestrel...

Mă-ntreb ce lumină-ți îndură
surâsul stârnind nebunii,
odaia lila și mahmură
mai umple cu noi poezii?

Mă-ntreb câte-n lună și-n stele...
Prin minte femeia ce-ți trece
mai are ferigi, lacrimi grele?
Și, uite, e fix ora zece! 
 

luni, 5 martie 2012









 
aprilie în mine o să-ntoarcă
potopul alb al florilor de prun
tristețea - călătoare într-o barcă-
va risipi neliniștea  de-acum

în tremurarea orelor de seară
ne-om limpezi albastrul indecis 
pe trupuri cu contururi de vioară
vor crește iederi 'nalte pân' la vis


din verdele uimit va bea lumina
ambrozie și urmele de miei
vor răscoli de lacrimă grădina
și vor pieri-n plăpânzii ghiocei


târziu, prin rozul unei nunți uitate
se va deschide floarea de gutui
înmiresmându-ți gândurile toate
și pleoapa ochilor cu cer căprui


...aprilie în mine o să-ntoarcă
tristețea, călătoare într-o barcă

vineri, 2 martie 2012

destine


Și orașele au, implacabil, destine -
țipătoare castele, adormite ruine...
Cabotină și rece lumea trece prin ele,
colorând cu iluzii berării, cafenele...

Și ne soarbe iar griul monoton și perfid.
Îți mai caut mirosul adâncit într-un rid
și-n tranvaiul 50 ruginind în depou.
Mărunțișul de vise înverzește din nou!

Ce oraș mă mai știe? Ce oraș te mai are?
Ce absurde orgolii mai avem la păstrare?
Mai e lumea aceeași? E iubirea la fel?
Va veni iarăși toamna - frunze, noi și ...măcel!

duminică, 26 februarie 2012

încă

Nimic nu am! Nimicul e prea mult
și-i prea puțin ce nici n-a fost să fie.
Zăpezile, ce-n toate ne-au crescut,
miros a-nsingurare timpurie.


Se face iar duminică în mine,
de prea demult așa nu mi-a mai fost
și nu știu cum să te citesc mai bine
și să te-nvăț mai bine pe de rost.

Ne-or năpădi culorile deodată -
un azi va crește dintr-un rest de ieri,
cu mâna ta, de toate vinovată,
iar vei deschide-n mine primăveri.

Mi-e bine-așa, mi-aproape ca o moarte...
De-atâta dor în tine-am să-nfloresc
un câmp cu păpădii dintr-un departe
ce-abia-l mai știu dar încă îl...

duminică, 19 februarie 2012

duminici albe

Și nu-ți mai scriu...doar pe zăpezi nebune
întoarse-n cer, după ce răni ne-au fost,
să-și caute albastrul lor nerost
când nicăieri nu-i locul lor în lume.

Pe tine, azi, cu cine să te-adune
uimirea - plug prin versuri de duzină?
Naivă- eu, tu- fără nicio vină
rostogolim prin timp iubiri postume.

Și nu-ți mai scriu...Din flori spre rădăcină
neliniștile,-n trupuri amărui,
silabisesc tristeți cu ochi căprui,
zbătăndu-se-ntre umbră și lumină.

Cum e să fii mereu al nimănui?
Când  adormite-s muzicile-n fluturi
și albele duminici ard săruturi,
ce mult aș vrea să scriu! Și nu am cui.

marți, 14 februarie 2012

trup de ploi

Purtam în brațe trupul gol al ploii,
aproape că mă desfrunzeam în vis
și-n dimineți, adulmecând primejdii,
cu trupul ploii-n cântec m-am închis.


Și se făcea lumină peste ierburi,
în ochii tăi căpruiul mai curat,
ardeam și mângâiam fără cuvinte
un trup de ploi și dor înlăcrimat.


Mi-era prea toamnă, prea înstrăinare,
povara ploii m-asfințea încet,
când te strigam pe suflet și pe nume
cocorii toți mi se zbăteau în piept.


Iar pe rugina frunzelor pierdute
am așezat amarul trup de ploi
și s-a făcut, deodată, frig și ceață
și iarna a căzut  între noi doi.

joi, 9 februarie 2012

Regele meu...

Regele meu de lacrimă și zâmbet,
închis în disperarea unui cântec -
păreri de rău în noi și peste noi,
porți chip de vânt, port chipul unei ploi.

Regele meu de apă și de foc,
ne-a mai rămas o brumă de noroc -
eu la un capăt, tu la celălalt
și între noi un dor stingher și-nalt.

Regele meu de umbră și lumină,
un țipăt sunt, din frunze-n rădăcină.
Îți stă în dreapta o regină albă,
destinul tău i s-a topit în palmă.

Regele meu de viață și de moarte,
tristeți și fericiri cine le-mparte?
Și doar atât, când cade câte-o stea,
fă-mă să cred că sunt regina ta!

duminică, 5 februarie 2012

joc

Mușcând din carnea unui măr domnesc,
pe mâna ta înfășurând brățară,
prin porii clipei, alb, să izbucnesc,
să beau din ceaiul tău cu scorțișoară.
Apoi să-ți scriu pe geamul dinspre seară
cu fluturii muiați într-o cerneală
de vin, de miere și-abur îngeresc.

În rochii lungi de iarbă și beteală
să umble iar prin noi singurătăți,
mirându-se, a nu știu câta oară,
cum ne-mpărțim în două jumătăți.
Tu ai să vrei trecutul să le-arăți,
eu am să mă prefac  că nu îmi pasă -
blazări și repetabila greșeală.


Kadare să-mi răsară dintre cărți 
c-un ,,spulberat aprilie,, în casă
și să fugim de noi  în lumea mare-
orașul e-o capcană monstruoasă!
Ah, ceaiul tău a fost de anghinare!
Aș fi chemat poeții toți la masă
să pună cruci comorilor pe hărți
și unui joc cu două jumătăți!


miercuri, 1 februarie 2012

de-ajuns








(foto internet)
De-ajuns îmi ești tu, de ajuns până azi
și-ascunsă-n zăpadă pădurea de brazi,
inelul pe deget grăbind răsăritul,
lumina ce-și trece prin mine cuțitul.

Strivită pe pleoape, de-ajuns răsuflarea,
prin sânge gonind, sălbatică, marea,
și mâna prin păr, și pasul prin iarbă,
și eu jumătate și ție întreagă.

De-ajuns vinovată, iertată de-ajuns,
pândind orologii cu timpul necurs
și păsări ce-n sud au uitat să mai plece,
poemul acesta cu sufletul rece.

De-ajuns întristarea ce-n mine mai suie,
fereastra spre cer visând o gutuie...
Să-ți fiu, să nu-ți fiu dintre toate de-ajuns?
O dată în minus, o dată în plus...
Nu e timp de-ntrebări, nu e loc de răspuns.

duminică, 29 ianuarie 2012

ierni

a nins și-n iarna ta îndepărtată?
prin geamul aburit sub ochii tăi
trece lumina-aceleiași odăi
cu-nsingurarea ta amestecată?

de ani întregi ne căutăm prin frig,
sălbatic mai nechează timpu-n cai,
înzăpezite-s căile spre rai,
doar flori de gheață pașii ni-i ating.

umbrele noastre încă se mai știu
din vremuri  când gustam apropierea-
puls nefiresc, de taină mângâierea,
devremele ce se făcea târziu.

de flacără, de scrum și de zăpadă...
ne mușcă astăzi albul ca pe-un măr,
cu versul meu tăcerea ți-o măsor,
uitării, ca o fiară, mă las pradă. 

desprinși din cărți cu file-ngălbenite
și cu final ce a rămas nescris,
între noi doi e totul interzis-
povești prin gerul lumii risipite. 


doar știm că nu există "va urma"...
aștept răspuns, a nins și-n iarna ta? 

luni, 23 ianuarie 2012

aproape-albastru

a nins aproape-albastru prin gene de uimire
și ți-am arat cu visul  livada cu  tristețe,
tot mai adânc, în suflet, de-atâta frumusețe
se  vălurea omătul prin florile de mire.

și ca o depărtare ce gustul nu ți-l știe,
prin arabescuri puse-n ferestre fără rost,
am căutat, speriată, în tine adăpost
și-n frigul ce te scrie-n duminici de hârtie.

bezmetică, zăpada ți se-arunca în brațe,
de-atâta-mbrățișare uitai să mai respiri
și mă topeai în iarna atâtor năluciri
și-ți picuram  la streșini, de dor, spre dimineață.
.....................................................................
a nins aproape-albastru, cu toată disperarea,
și ți-am uitat și gustul și-ntreagă depărtarea!


miercuri, 18 ianuarie 2012

Drumul spre casă nu mai are plopi,
e vremea tăietorilor de lemne,
zăpezi uitate-n ceruri ne fac semne
dar nu ne mai coboară peste ochi.

Drumul spre casă e uitat de cerbi,
pădurea e călcată în picioare-
sălbatică, nebună vânătoare
până în sufletul fragilei ierbi.

Drumul spre casă-i fără de fântâni,
noi, călători străini învinși de sete,
gonim printr-un pustiu, fără regrete,
-morgană lume murdărind minuni.


Drumul spre casă nu mai e ca ieri,
tot mai departe-i  cerul de pământ,
cu plopi, cu cerbi, îl mai străbat în gând
prin ierbile țâșnind în primăveri,
cu toată setea-n lacrimi coborând,
cu proaspete zăpezi-sfinte poveri...

duminică, 15 ianuarie 2012














(foto internet)
Și voiam să-ți spun, iubite,
ce a mai rămas din noi
dacă plopii verii noastre
sunt azi fără soț și goi.
Și voiam să-ți trec prin gene
flori de tei și de noroc,
dar ce vară e aceasta 
unde noi nu avem loc?
Și voiam să-nfior lacul
cu al mâinii tremurat,
fără trestii, fără nuferi
nu-i un lac adevărat.
Și voiam să-ți spun cu teamă,
cu speranță: o, rămâi!
Floarea ta atât de-albastră
astăzi e a nimănui...
Și voiam să-ți spun, iubite,
astăzi fără soț sunt toate,
nu mai sunt demult luceferi
și nici veri adevărate.


miercuri, 11 ianuarie 2012

dacă ți s-ar face ieri,
dimineață de ți-ar fi,
ai mai trece, alb la suflet,
printr-un câmp cu păpădii?
dacă ți s-ar face astăzi,
dacă ziuă ți s-ar face,
în a mâinii rugăciune
ce durere ai întoarce?
dacă ți s-ar face mâine,
dacă ți s-ar face noapte,
prin căderea cărei stele
m-ai înfrigura de moarte?
dacă toate ți s-ar face,
dacă ți s-ar face timp,
cui m-ai vinde? cu ce suflet?
ce și cât ai cere-n schimb?

joi, 5 ianuarie 2012


și-or să te ningă îngerii pe umeri
în căutarea zorilor de zi
când ochii tăi vor coborî în mine
și frig, și țipăt îmi vor îmblânzi.


ai să-mi arăți iar drumul spre uitare
și viscolul încolăcit în plopi,
în albul crud, de ghilotină-nvinsă,
ca-ntr-un coșmar adânc ai să mă-ngropi.


de tine-aproape doar din întâmplare,
cât să mă pot de toate vindeca,
în palma iernii-am să-ți citesc destinul,
spre nicăieri să nu mai poți pleca.


va mirosi a ger și-a mere coapte,
ne vom uita cu fiecare zi,
fantasmele vor luneca pe sănii
și primăveri nicicând nu vor mai fi.

amestecați în fluturi de răcoare
ne vom sfârși, cuminți, într-o ninsoare.

miercuri, 4 ianuarie 2012


(foto internet)




nimic

nimic din jur nu seamănă cu tine,
degeaba caut chipul tău în toate,
e-un fel de liniște ciudată-n lucruri
și-n mine-o spaimă de singurătate.


nimic nu-ți poate repeta făptura
deși ceva din tine e în toate
iar căutarea asta fără margini
e-un joc nebun de jucării stricate.

nimic din ce ating nu e ca tine,
pe gură-mi cresc doar  florile de gheață,
lumina cade altfel pe cuvinte-
un rest abia visând o dimineață.


doar eu te știu, doar eu te mai țin minte,
nimic din jur nu seamănă cu tine,
am să te-nvăț, cândva, pe dinafară
și-am să te-nchid într-un destin cu mine!