marți, 27 decembrie 2011

fără zăpadă

iarbă uscată și noroi tăcut-
drum amânat spre cei de dedesubt.
ai fi putut măcar pe cruci să ningi,
însingurarea lor să o atingi.

un colț de pâine și un strop de vin
și îi uităm puțin câte puțin...
cât aș fi vrut din ochii Tăi să cadă
sfințita fulguire de zăpadă

și dintr-un brad să scuturi peste ei
o iarnă-n lerui-ler și clopoței,
pământul să se facă iarăși cer
și să-și desfacă florile de ger,
din ele albul fraged să-l aduci
să ningă, Doamne, blând colind pe cruci.

luni, 19 decembrie 2011

îmi spun mereu că-i ultima scrisoare,
că versul bate-n mine tot mai stins
și-n reci duminici n-ai mai recunoaște
nimic din ce odată te-a atins.

îmi spun că,-n crengi de vișin, primăvara
te-ademenește-n albul ei cel pur
și-apoi te poartă-n raiuri de culoare
ca sufletului tău să-i dea contur.

îmi spun că vara își învață roua
în locul meu în brațe să te țină.
neliniștea- o iederă pe ziduri,
tăcută,-ți duce gândul prin lumină.

mă rog de toamnă să mă toarne-n vinul
cel vinovat de toată nălucirea
și-amestecată-n spaima unei brume
s-amân pentru o clipă desfrunzirea.

și uite, o scrisoare pe zăpadă,
când frigu-n calendar nu mai încape,
ți-aș mai trimite la sfârșitul lumii,
departele meu drag de prea aproape.

cuvinte ilizibile, străine...
cum să-nțelegi ce anotimp e-n mine?

vineri, 16 decembrie 2011

închipuire

aproape-mi ești dar nimeni nu te știe,
doar ochii iernii te visează blând,
un dor nebun mă mistuie și urcă
muguri de gheață-n umărul meu stâng.

o ramură își scutură zăpada,
lumea  se umple de argint și stele,
se-aude liniștea umblând pe vârfuri
și tu la fel prin gândurile mele.

și dumnezeu se miră că în palme
doi bulgări de lumină i-au crescut,
un joc cu îngeri și-oameni de zăpadă
între pământ și cer a început.


mă simți visând la frigul mâinii tale,
cu-o sanie alunec prin nămeți
în pragul inimii s-ajung spre seară,
din  flori de măr și ler să mă înveți.
............................................

dar iarna asta-i doar o-nchipuire...
în locul meu vor crește flori și frunze,
de-atâta dor am să mă fac lumină
să te ating din când în când pe buze.
nimic curat în care să nu fii, ding-dang prin clopoțeii argintii...

marți, 13 decembrie 2011

duminică, 11 decembrie 2011

am să vin într-o iarnă cu zăpadă curată
să-ți așez la ferestre broderie de alb,
prin perdelele grele am să fac strecurate:
o gutuie-aurie și o creangă de brad.

am să-ți cern peste ochi floare albă de lună
să îți apere visul și privirea de rău,
ai s-auzi prin nămeți zurgălăii cum sună
și cum cade lumina peste sufletul tău.

voi rămâne în preajmă să-ți ascult răsuflarea
și la miezul de noapte să îți depăn povești,
ochilor care dorm să le mângâi culoarea
și să pier într-un abur, fericită că ești.
......................................................
dar de n-ai să mă vezi niciodată în iarnă
să-nțelegi că zăpada nu-i destul de curată
și s-aștepți ochii mei peste tine s-aștearnă
o zăpadă de lacrimi, cum n-a nins niciodată!



joi, 8 decembrie 2011

și vine albu-n mine iar să crească,
ne-ndurător, făptura ta cerească.
prin crengi de frig cu foșnitoare zale
simt ochii iernii-argintii paftale.

pe harta mâinii freamătă ninsoarea,
cu sudul meu îți mângâi depărtarea.
miroase-a nopți de ger și-a viscolire,
umbre pe drum și liniște-n iubire.


din doi în doi ne numără cu teamă
albul  stingher ce-ncepe să se-aștearnă
și-ncerc din tot ce am să te adun...
pe care umăr iarna să îți pun?

duminică, 4 decembrie 2011












decembrie. și încă nu a nins.
poate că iarna a uitat să vină
iar fragedul ei trup de violină
s-a rătăcit prin ceața unui vis.

și verdele de brad adoarme-n rugă,
ca-ntr-un copil mirarea se răsfață
să prindă-n geamuri florile de gheață
cu mâna-i tremurândă și prelungă.

și pielea ta miroase a gutuie,
cu tăinuite gânduri te ating,
învață-mă, iubire, cum să ning
prin așteptarea dulce-amăruie.

sau, unul după altul, geruiți,
printr-o minune peste noi să cadă
îngeri sfioși cu aripi de zăpadă,
de dumnezeu prin lume risipiți.
tristețile din noi să nu se vadă-
zăpezi de lacrimi calde și cuminți.

joi, 24 noiembrie 2011

încearcănă-mă, toamnă, cu brume înstelate,
sub ochii mei de-o vreme n-a mai crescut nimic,
făptura ta fragilă, de galben borangic,
a răscolit în mine neliniștile toate.

încearcănă-mă, toamnă, cu umbrele, cu ceața,
pe mâini nemângâiate curând vor sta ninsori,
cărările tristeții cu ce-ai să le măsori
când, crudă,-n alb de zahăr, va trece dimineața?

încearcănă-mă, toamnă, cu ochii lui, cu frunze,
prin tulburate ape coboară-mă în iarnă,
în mine frigul dulce tot cerul să-și aștearnă,
vânzându-mă luminii să-i înfloresc pe buze.

încearcănă-mă, toamnă... e timpul o părere,
sunt omul de zăpadă uitat  într-o poveste,
rătăcitor sub gerul închiselor ferestre,
cu mâini nemângâiate, țipând într-o tăcere!


miercuri, 23 noiembrie 2011

cum îți așterne cețuri la picioare
acest noiembrie stingher și trist
și-și picură melancolia gravă
pe un pian îndrăgostit de liszt!

duminica-și mai caută cuvinte
să te înduplece să mai rămâi,
se rup din mine frunze și se roagă
să-ți fie așternut și căpătâi.

ca-ntr-un descântec,ca-ntr-o albă vrajă
te caută prin toate ochii mei
iar tu,închis în cearcănele toamnei,
înveți să faci din lacrimi porumbei.

privește-l pe noiembrie în față,
nu-l întreba de ce-i stingher și trist,
cu degete de crizanteme albe
va mângâia tăcerile lui liszt!


marți, 22 noiembrie 2011

se-apropie decembrie, iubite,
și tot mai mare-i umbra dintre noi,
ne-a desfrunzit de fericire toamna
și-a pus însingurare-n amândoi.

se-apropie zăpezile și frigul
și tu n-ai să fii să le primești,
eu cu ce suflet am să-i dărui iernii
poemele din care-ai să lipsești?

se-apropie preadalbele colinde
și sărbători cu chipuri de lumină.
cu cine-am să închin paharul clipei
când anul nou pe lume o să vină?

se-apropie o iarnă nesfârșită,
cu zurgălăi și proaspete omături,
îți las deschise porțile spre mâine-
alb nesfârșit și  pașii noștri-alături.

Lied vechi de dragoste - ...


joi, 17 noiembrie 2011


la unu  să te mire fărâma de iubire
ce-ți taie sticla unui vis.
la doi  să crească iarbă peste lumina-ntreagă
și cerul să îl uiți deschis.
la trei  să înfrunzească făptura ta lumească,
să-ți crească aripi în cuvânt.
la patru să te-apropii  și să foșnească plopii
pe-nfrigurările din gând.
la cinci să-ți fie bine, să-ți amintești de mine
și-n seci acorduri să mă scrii.
la șase să te doară povara mea amară,
în dreptul inimii să-mi vii.
la șapte, dintr-odată, să-mi simți iubirea toată,
ca un sisif să te supui.
la opt să nu-ți mai pese că suntem o poveste,
să-mi bați în palme primul cui.
la nouă,-nfrânt de toate, să mă trimiți spre moarte
și să mă vinzi pe trei arginți.
la zece să te bucuri că mai există ruguri
și să înveți grăbit să minți.
eu să îți torn în sânge suflarea unui înger,
să poți atinge cerul într-o zi.
tu să mă ștergi din toate, să-ți fiu doar semn de carte
și să nu te mai pot iubi!
și, numărând întruna, să mi se piardă urma...
și-un zero ultim va veni!

duminică, 13 noiembrie 2011


invazie de bărci pe-oricare mare,
pentru pirați n-a mai rămas vreun loc,
desigur, fără niciun echivoc,
călătorim străini și la-ntâmplare.

și iar îmi pare totul ireal,
abdic de la oricare fericire,
făptura ta e doar o-nchipuire
pe care o pândesc în orice val?

sunt lunetiști în oricare secundă
și-or să mă prade când n-am să m-aștept:
-mâinile sus! și inima din piept
ai s-o privești, inert, cum se scufundă.

un rictus ți se va lipi de-obraz
când vor începe ploile de stele
și urma mea din tine or s-o spele,
pierzându-mă, talaz după talaz. 
oprindu-se-n tristețea unei vele
va scrie vântu-amețitor tangaj.

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

aproape că mi-e teamă când știu că ai să vii
și-mi caut în oglindă un chip cât mai firesc
dar tremură lumina și aerul în preajmă
și-n loc să mă adun, mai mult mă risipesc.

te-ascunde frigul lumii în ochiul lui sticlos
și mâna mea te plânge topind zăpezi în jur.
când vor veni duminici curate am s-aștept
mătasea unui cântec să cadă împrejur.

se-aud venind cu tine căruțele cu flori
și-mi par devreme toate și toate-așa târzii.
vezi, tremură-n oglindă un chip necunoscut...
aproape că mi-e teamă când știu că ai să vii.

joi, 10 noiembrie 2011

în alb













nu mai crește nimic între noi
și zăpezile uită să cadă,
inutilă-i lumina din ploi,
mâna mea se dezvăță să ardă.
minutarele mătură ore,
boreale, cuvintele-ngheață,
reci neliniști, prin aer sonore,
ni se-aruncă, bezmetice,-n față.
mai ai rost? mai am rost? până unde
se întinde regatul de frig?
plânge-mi ochii și nu îmi răspunde,
doar privește-mă-n albul ce-l ning.

duminică, 6 noiembrie 2011

timp voi avea ca să le fac pe toate:
să te iubesc și să te uit apoi
pe drumul de la rouă la noroi,
spre dulcea și nevinovata moarte.

și dinspre mine, păsări migratoare
se vor roti prin raiuri mult mai calde,
tăcute ploi uimirea or să-ți scalde
și te vor vindeca de întristare.

dar unde ești? lumina se destramă,
iarba sub brumă s-a uscat de mult
și teamă mi-e că nici nu m-ai văzut.
ce timp grăbit și ce iubire oarbă!


Victor Socaciu - Ochii iubirii

miercuri, 2 noiembrie 2011

Adrian Paunescu - Mi e frig de frigul


Fereastră
Am trecut pe stradă fără de nădejde
Şi în ochi ninsoarea scânteia,
Biciuit de viscol sufeream câineşte
Şi-am văzut lumină la fereastra ta.


Şi-aş fi vrut desigur şi să-ţi fie bine.
Şi-aş fi vrut desigur şi să-ţi fie rău,
Ştiu că la veioză mă citeai pe mine
Ca să descifrezi destinul tău.


Tu, plângând în casă, eu - plângând afară,
Sanctităţi de lacrimă eram,
Dacă-aş fi ştiut c-o să te doară
Îţi dădeam c-un bulgăre în geam.


Ce mai faci, iubito? Ce mai zici de toate?
Nu-i aşa că rezistăm frumos,
Conservând orgoliu şi singurătate
Tu, la geam cu lampă, eu, în geruri, jos?


Mai coboară totuşi de lângă fereastră
S-o pornim prin viscole înot,
Şi să ne-amintim iubirea noastră
Şi că poate n-am murit de tot.
primește toamna-n partea ta de lume
chiar dacă nu va ști să ne adune.
aceeași toamnă, noi doi însă alții:
străinii, ne-nțeleșii, vinovații...
grădini uscate după brume țipă,
bezmetică te pierd cu orice clipă,
de-aici până la tine năluciri
și-o toamnă vânătoare de iubiri.
umblă prin mine lacrima și marea,
egale-apropierea, depărtarea...
ai drept la toamnă. dreptul meu ești tu,
străin, neînțeles, un fel de "nu".

marți, 1 noiembrie 2011




e-o toamnă fără toamnă, cu înfloriri nebune
predâdu-se-n tăcere tăișului de brume.
rămase-n veri, captive, n-or să mai vină ploi,
n-or să mai răscolească neliniștea din noi.
măcel de galben moale în oricare privire
și cerul tras pe umeri-albastră amăgire...
și te respir cu teamă, c-un tremur nefiresc,
în toamna fără toamnă să nu te desfrunzesc.

duminică, 30 octombrie 2011

amintește-ți

hai, mai vindecă-mi umbra,
poate toamna, târziu,
când mă-ncearcă uitarea,
când abia te mai știu,
când se-apleacă în mine
ca tristețile ramuri
și m-adulmecă noaptea
frigul tandru prin geamuri.
mai amână-mi c-o sete
desfrunzirea și frica,
amintește-ți să-mi fii
veșnicia și clipa.
tu în mine pierdut,
eu în tine uitată...
ce târziu mi-ești în toamnă,
umbra mea vindecată!