sâmbătă, 16 septembrie 2023


Vezi, teiul dă semne de toamnă,

lumina în el s-a mutat
cu spaima ei de zăpadă, 
cu sufletul ei întristat

de tot ce-a rămas doar poveste,
de câte-ntâmplate n-au fost,
își numără orele-n grabă,
își caută-n frunze-adăpost...

Ai milă de-atâta sclipire,
de-atâta risipă de cer
și n-o-ngenunchia prea devreme,
luminii nu-i fi temnicer!

Port urmele aspre de vară
și marea sub umărul stâng,
gonește-mă-n toamna ce vine
cu struguri și mere în pârg!

Iar teiul cel plin de lumină,
cum noi de iubire am fost,
nebun va urca pân' la stele,
sfârșindu-și amarul lui rost.

Cu inimi de frunze și noi
vom trece prin toamnă, apoi...

pierd...

Pierd toamne cum pierdeam adesea veri 
și doar un pas de iarnă mă desparte 
dar ce frumos e drumul către moarte - 
risipă de iubiri spre nicăieri 
adulmec ceața ca pe-un dar de preț 
privirile sunt ceruri înnorate 
atâta galben-ruginiu e-n toate 
iar frigul clipei e așa măreț 
cu albul ei din florile de miri 
se va dezlănțui curând ninsoarea 
îmi va aduce la fereastră marea - 
neliniștea atâtor amintiri
și n-ai să știi atunci ce să-mi mai ceri
cohortele de ger mă vor stăbate 
și voi uita de tine și de toate 
pierd toamne cum pierdeam adesea veri