nu ți-am mai scris de-o vreme- e semn de vindecare
din resturi reci de nimburi fac îngerii o stea 
cu care să colinde prin întristarea mea
ademenind zăpada spre-a liniștii uitare

se scutură  de chiciuri duminicile toate
ne trec prin gene fluturi din rătăcite veri
când drumurile sorții ne duc spre nicăieri
ne împărțim în grabă luminii vinovate

mă limpezesc de tine ca lacrima de sare
adulmecând primejdii prin ceața unui vis
mă tot rotesc bezmetic în cercul meu închis
și nicio-nchipuire în mine nu mai doare

în brazii fără umbre  se-anină ceruri albe
cu tine orice taină tot mai adâncă-mi pare
ai fost cea mai curată și simplă întâmplare 
când străbăteai  mirarea cu sufletul în palme


azi frigu-și cere dreptul, n-am cum să-l mai amân
și ochii scriu de-a valma poeme pe zăpadă
căldura cărei inimi va ști să le mai vadă 
când tu te dărui iernii, eu toamnei îi rămân