hai, mai vindecă-mi umbra,
poate toamna, târziu,
când mă-ncearcă uitarea,
când abia te mai știu,
când se-apleacă în mine
ca tristețile ramuri
și m-adulmecă noaptea
frigul tandru prin geamuri.
mai amână-mi c-o sete
desfrunzirea și frica,
amintește-ți să-mi fii
veșnicia și clipa.
tu în mine pierdut,
eu în tine uitată...
ce târziu mi-ești în toamnă,
umbra mea vindecată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu