e-o toamnă fără toamnă, cu înfloriri nebune
predâdu-se-n tăcere tăișului de brume.
rămase-n veri, captive, n-or să mai vină ploi,
n-or să mai răscolească neliniștea din noi.
măcel de galben moale în oricare privire
și cerul tras pe umeri-albastră amăgire...
și te respir cu teamă, c-un tremur nefiresc,
în toamna fără toamnă să nu te desfrunzesc.