a nins și-n iarna ta îndepărtată?
prin geamul aburit sub ochii tăi
trece lumina-aceleiași odăi
cu-nsingurarea ta amestecată?
de ani întregi ne căutăm prin frig,
sălbatic mai nechează timpu-n cai,
înzăpezite-s căile spre rai,
doar flori de gheață pașii ni-i ating.
umbrele noastre încă se mai știu
din vremuri când gustam apropierea-
puls nefiresc, de taină mângâierea,
devremele ce se făcea târziu.
de flacără, de scrum și de zăpadă...
ne mușcă astăzi albul ca pe-un măr,
cu versul meu tăcerea ți-o măsor,
uitării, ca o fiară, mă las pradă.
desprinși din cărți cu file-ngălbenite
și cu final ce a rămas nescris,
între noi doi e totul interzis-
povești prin gerul lumii risipite.
doar știm că nu există "va urma"...
aștept răspuns, a nins și-n iarna ta?
21 de comentarii:
in iarna mea e numai o ninsoare
imi pare ca de veacuri e asa,
nu mai gasesc nici drum si nici scapare,
o alta vara nu va exista,
ci doar zapezi, de poti sa le asterni
pe suflete in infinite ierni...
tu deja stii ca a nins, in iarna mea, de mult si inca mai ninge.
@ Mircea,
ninsorile cad iar din doi în doi,
brocarturi se așează în ferestre,
e totul alb în suflete și peste
și troienit e drumul dintre noi.
sunt două ierni și-o singură poveste...
@ Anonim,
cum nu știu nici ce faci, nici cine ești,
cum iarna ta îmi e străină mie,
te rog, de vrei, fă-mi doar o bucurie
și spune-mi, ninge iar în București?
Frumoasa tema, frumos colorit, dragute versuri!
ninge cu fulgi de dor....cu drag,Chi...
in Bucuresti nu stiu daca ninge, ar fi trebuit sa stii sau in Dristor nu ninge niciodata?
@ Radu,
Drăguț din partea ta să lași un semn.
Mulțumesc!
@ Chi,
așa-s ninsorile de-o vreme, cu dor.
@ Anonim(același?)
Nu întreb dacă știu deja răspunsul.
Până la București sunt peste 60 de km.
În Dristor, cu siguranță, acum 20 de ani a nins!
În iarna mea a nins cu maci râzând
petale stinse în durere mată
În iarna mea - o floare surâzând
nu va mai fi iubire niciodată...
@ Anna,
Doar amintirea macilor de ieri,
tăcută, lasă urme în zăpadă,
ca toți care mai cred în primăveri
drumul spre înflorire să îl vadă.
A nins cu ură, aproape mișelește
și totuși...iarna asta ne iubește!
Acum prin iarna fiecare-si duce
Ninsoarea ca pe-un rug de mantuire,
Caci rastigniti de ceruri ca de-o cruce
O mai primim spre-a noastra curatire,
Poveste nu-i la fel cum nu-i iubire...
@ Mircea,
iar pesimism? așa nu se mai poate,
paharul este plin...pe jumătate! :)
nu-i pesimism ca-n viata cea reala
mai mare-i...jumatatea goala...
@ Mircea,
așa cum îți spuneam mai sus:
oricât de mică-i partea plină, mi-e de-ajuns!
am inteles din primul tau raspuns,
si plecaciune-adanca aduc tie
ca pentru tine inca e "de-ajuns"...
dar asta e din alta poezie....
@ Mircea,
e-adevărat că-i altă poezie
dar eu aceeași sunt, mereu , în toate
(fă plecăciuni doar colii de hârtie),
de ce să cer mai mult decât se poate?
în vers îngenunchind ca într-o rugă
tot ce avem acum să ne ajungă!
e-asa cum spui si astazi incerc sa te ascult,
chiar daca si ninsoarea mi-i uneori prea mult...
Foarte frumos!
@ ionel muscalu,
mulțumesc! poate va ninge mâine...
Trimiteți un comentariu