nimic din jur nu seamănă cu tine,
degeaba caut chipul tău în toate,
e-un fel de liniște ciudată-n lucruri
și-n mine-o spaimă de singurătate.
nimic nu-ți poate repeta făptura
deși ceva din tine e în toate
iar căutarea asta fără margini
e-un joc nebun de jucării stricate.
nimic din ce ating nu e ca tine,
pe gură-mi cresc doar florile de gheață,
lumina cade altfel pe cuvinte-
un rest abia visând o dimineață.
doar eu te știu, doar eu te mai țin minte,
nimic din jur nu seamănă cu tine,
am să te-nvăț, cândva, pe dinafară
și-am să te-nchid într-un destin cu mine!
2 comentarii:
eu stiu acum, amar, ca nu-i ca mine
nimic in jur, de-atatea ori iti zic,
sa ma ingropi in clipa care vine...
atat am fost si am ramas...nimic...
@Mircea,
nimic nu-ți seamănă, sărmane umbre
să-ți deseneze chipul nu mai pot,
cu aiurări îmi vindec așteptarea...
în jocul meu de-a viața ai fost tot!
(aici se simte optimismul, nu?)
Trimiteți un comentariu