(foto internet)
Și voiam să-ți spun, iubite,
ce a mai rămas din noi
dacă plopii verii noastre
sunt azi fără soț și goi.
Și voiam să-ți trec prin gene
flori de tei și de noroc,
dar ce vară e aceasta 
unde noi nu avem loc?
Și voiam să-nfior lacul
cu al mâinii tremurat,
fără trestii, fără nuferi
nu-i un lac adevărat.
Și voiam să-ți spun cu teamă,
cu speranță: o, rămâi!
Floarea ta atât de-albastră
astăzi e a nimănui...
Și voiam să-ți spun, iubite,
astăzi fără soț sunt toate,
nu mai sunt de mult luceferi
și nici veri adevărate.