duminică, 15 ianuarie 2012














(foto internet)
Și voiam să-ți spun, iubite,
ce a mai rămas din noi
dacă plopii verii noastre
sunt azi fără soț și goi.
Și voiam să-ți trec prin gene
flori de tei și de noroc,
dar ce vară e aceasta 
unde noi nu avem loc?
Și voiam să-nfior lacul
cu al mâinii tremurat,
fără trestii, fără nuferi
nu-i un lac adevărat.
Și voiam să-ți spun cu teamă,
cu speranță: o, rămâi!
Floarea ta atât de-albastră
astăzi e a nimănui...
Și voiam să-ți spun, iubite,
astăzi fără soț sunt toate,
nu mai sunt de mult luceferi
și nici veri adevărate.


8 comentarii:

Anonim spunea...

Superb! Suflet pentru suflet!
O zi frumoasa!
pup!

Mircea spunea...

Toate astea de o vreme
le-nteleg atat de bine,
nu sunt veri, ci numai toamne
desfrunzesc paduri in mine...

elena chiriac spunea...

@ Anonim,

Oglindindu-ne-n poeme
regăsim în noi firescul
când, prin flori de tei-Luceafăr,
trece domnul Eminescu.

Mulțumesc! O seară frumoasă!

elena chiriac spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
dmd. spunea...

..plăcut...:)

elena chiriac spunea...

@ dmd,

îți răspund(tot)printr-un zâmbet.:)

elena chiriac spunea...

@ Mircea,

"Toate-s vechi și nouă toate",
veri și toamne, tu și eu,
luna tremurând pe lacuri
și neliniștea mereu...

Mircea spunea...

Doar nelinisti, fara seaman,
peste noi de o vecie,
peste omul de zapada
si pe-un fir de papadie...