nu ți-am mai scris de-o vreme- e semn de vindecare
din resturi reci de nimburi fac îngerii o stea
cu care să colinde prin întristarea mea
ademenind zăpada spre-a liniștii uitare
se scutură de chiciuri duminicile toate
ne trec prin gene fluturi din rătăcite veri
când drumurile sorții ne duc spre nicăieri
ne împărțim în grabă luminii vinovate
mă limpezesc de tine ca lacrima de sare
adulmecând primejdii prin ceața unui vis
mă tot rotesc bezmetic în cercul meu închis
și nicio-nchipuire în mine nu mai doare
în brazii fără umbre se-anină ceruri albe
cu tine orice taină tot mai adâncă-mi pare
ai fost cea mai curată și simplă întâmplare
când străbăteai mirarea cu sufletul în palme
azi frigu-și cere dreptul, n-am cum să-l mai amân
și ochii scriu de-a valma poeme pe zăpadă
căldura cărei inimi va ști să le mai vadă
când tu te dărui iernii, eu toamnei îi rămân
3 comentarii:
te-ai vindecat de mine, e-atata impacare
in rostul tau si-al toamnei de a se desfrunzi,
de-acum urmeaza-ti visul caci nu vei intalni
tristeti ce sa umbreasca a inimii carare
duminicile mele sunt sarbatori uitate,
iluzii ale verii ce poate nici n-a fost,
nici zborul lin de fluturi nu isi gaseste rost
in dimineti ucise de brume demodate
te regasesti aieve in straluciri de taina
cu marea ta, iubirea cea fara de sfarsit
si brazii disperarii prea iute s-au grabit
spre iarna ce-o sa vina, ursuzi si fara de haina
chiar daca frigu-si cere ofranda lui de frunze
si toamna va ramane in veci de veci a ta,
eu imi doresc zapada, caci poate numai ea
sa curete mocirla acestei vieti ursuze
atunci o sa se-astearna a gandului povara
si tie, dupa toamna, o alta primavara…
drag de versul tau
Gand bun Elena
@ Mircea
te apere zăpada, ți-aștearnă la picioare
imensitatea albă a altui început
când tremură lumina și înghețată doare
al iernii umăr, tandru, atinge-l c-un sărut
și îmblâzită, poate, cât nu e prea târziu
va fi ea pentru tine ce n-am știut să-ți fiu
minunat...am ramas fara replica
Trimiteți un comentariu