La mulți ani cu iubire, Iubire!
Nicio iarnă la fel nu a fost,
Ca pe cioburi trec gheața subțire
Să îmi caut în alb adăpost.
La mulți ani cu lumină, Iubire!
Mă încearcă neliniști mereu,
Mai miros a tristețe și-a tine
Ca atunci când mi-erai Dumnezeu!
La mulți ani cu albastru, Iubire!
Mâna mea are urme de ieri,
Desenează pe geamuri clepsidre
Unde curg ne-ncetat mângâieri.
La mulți ani cu zăpadă, Iubire!
Sunt și astăzi o floare de ger,
Îmi îmbrac cu tăcere mirarea
Și am sufletul 'nalt pân' la cer.
La mulți ani cu uitare, Iubire!
Ce frumos ne-am știut, ce frumos...
Ca pe cioburi trec gheața subțire
Și-mi mai caut în tine-adăpost!
Voi pleca iar, o vreme. E lumina prea grea
și se scutură-n mine candelabre de nea,
trec cireșii cuminți să adoarmă tristeți
și să-mpartă cu noi amărui dimineți.
Și ți-e umbră adesea și în mine mai stai
ca mirarea adâncă prinsă-n ierburi de rai
iar culorile toamnei -cifrul nostru secret-
mai amestecă vise într-un vechi creuzet.
Vin câmpiile-n noi cu neliniști de iezi,
pe-un pariu cu uitarea, vinovat, ai să pierzi
tăinuite duminici sub potopul de stele
și pe tine, acel din poemele mele.
Rătăcind prin țărână, flori asprite de soare
vor străbate, desculțe, vechiul drum către mare...
Nu-i așa că-i prea mult? Nu-i așa că-i târziu?
Voi pleca iar, o vreme, prin tăceri să te scriu .
