duminică, 19 februarie 2012

duminici albe

Și nu-ți mai scriu...doar pe zăpezi nebune
întoarse-n cer, după ce răni ne-au fost,
să-și caute albastrul lor nerost
când nicăieri nu-i locul lor în lume.

Pe tine, azi, cu cine să te-adune
uimirea - plug prin versuri de duzină?
Naivă- eu, tu- fără nicio vină
rostogolim prin timp iubiri postume.

Și nu-ți mai scriu...Din flori spre rădăcină
neliniștile,-n trupuri amărui,
silabisesc tristeți cu ochi căprui,
zbătăndu-se-ntre umbră și lumină.

Cum e să fii mereu al nimănui?
Când  adormite-s muzicile-n fluturi
și albele duminici ard săruturi,
ce mult aș vrea să scriu! Și nu am cui.

9 comentarii:

Mircea spunea...

Trimite-un dor pe-o aripa de vant...
e prea destul atat, nimic mai mult,
tu nu ai cui sa scrii nici-un cuvant,
eu nu mai stiu nici soapta sa-ti ascult...

elena chiriac spunea...

@ Mircea,

când n-am să mai rezist de-atâta dor
am să îmi scriu (doar) mie, uneori!

ție-ți doresc duminici în culori!

Mircea spunea...

astept mereu, la fel, frumos sa scrii...
duminicile mele toate-s gri...

elena chiriac spunea...

@ Mircea,

cum să ai tu duminicile gri
când le poți colora cu poezii?!

Mircea spunea...

nu le mai colorez cu poezii,
ci de o vreme cu kirigami....

elena chiriac spunea...

@ Mircea,

să înțeleg că-ți place jocu',
deci (...)gami e mai tare ca sudoku!

Mircea spunea...

asa e precum zici, mai da-l amarul
si (...) e mai tare ca...fularul...

elena chiriac spunea...

@ Mircea,

ești prins, se pare, te-a luat valul...
(poți să dezvolți ideea cu fularul?)

Mircea spunea...

e simplu s-o dezvolt numaidecat,
dar ce pacat ca...doar atat...