Și nu-ți mai scriu...doar pe zăpezi nebune
întoarse-n cer, după ce răni ne-au fost,
să-și caute albastrul lor nerost
când nicăieri nu-i locul lor în lume.
Pe tine, azi, cu cine să te-adune
uimirea - plug prin versuri de duzină?
Naivă- eu, tu- fără nicio vină
rostogolim prin timp iubiri postume.
Și nu-ți mai scriu...Din flori spre rădăcină
neliniștile,-n trupuri amărui,
silabisesc tristeți cu ochi căprui,
zbătăndu-se-ntre umbră și lumină.
Cum e să fii mereu al nimănui?
Când adormite-s muzicile-n fluturi
și albele duminici ard săruturi,
ce mult aș vrea să scriu! Și nu am cui.
9 comentarii:
Trimite-un dor pe-o aripa de vant...
e prea destul atat, nimic mai mult,
tu nu ai cui sa scrii nici-un cuvant,
eu nu mai stiu nici soapta sa-ti ascult...
@ Mircea,
când n-am să mai rezist de-atâta dor
am să îmi scriu (doar) mie, uneori!
ție-ți doresc duminici în culori!
astept mereu, la fel, frumos sa scrii...
duminicile mele toate-s gri...
@ Mircea,
cum să ai tu duminicile gri
când le poți colora cu poezii?!
nu le mai colorez cu poezii,
ci de o vreme cu kirigami....
@ Mircea,
să înțeleg că-ți place jocu',
deci (...)gami e mai tare ca sudoku!
asa e precum zici, mai da-l amarul
si (...) e mai tare ca...fularul...
@ Mircea,
ești prins, se pare, te-a luat valul...
(poți să dezvolți ideea cu fularul?)
e simplu s-o dezvolt numaidecat,
dar ce pacat ca...doar atat...
Trimiteți un comentariu