Nimic nu am! Nimicul e prea mult
și-i prea puțin ce nici n-a fost să fie.
Zăpezile, ce-n toate ne-au crescut,
miros a-nsingurare timpurie.
Se face iar duminică în mine,
de prea demult așa nu mi-a mai fost
și nu știu cum să te citesc mai bine
și să te-nvăț mai bine pe de rost.
Ne-or năpădi culorile deodată -
un azi va crește dintr-un rest de ieri,
cu mâna ta, de toate vinovată,
iar vei deschide-n mine primăveri.
Mi-e bine-așa, mi-aproape ca o moarte...
De-atâta dor în tine-am să-nfloresc
un câmp cu păpădii dintr-un departe
ce-abia-l mai știu dar încă îl...
5 comentarii:
...doresc, cu toate-nstrainarile din iarna
ce a cazut cumplit in amandoi,
e prea tarziu, nimicul tot mai creste
si-i inca prea departe pentru noi...
@ Mircea,
sunt depărtări adeseori frumoase
și au magia lor de nedescris -
un abur de mister, un fel de vis
și zborul unor fluturi de mătase...
dar ce curand pier toate, ca-ntr-o ploaie
si fluturi mor, ucisi sub stropii grei,
de frunze azi, insinguratul tei
precum un vis de doruri copacul se despoaie...
@ Mircea,
ca într-un ghem, azi, visele îmi strâng;
trec fluturi roșii mângâiați de vânt
târziu, târziu sau poate prea curând...
si visele in jocul argintiu
se trec curand, acum prea bine stiu
ca in curand va fi mult prea tarziu...
Trimiteți un comentariu