Purtam în brațe trupul gol al ploii,
aproape că mă desfrunzeam în vis
și-n dimineți, adulmecând primejdii,
cu trupul ploii-n cântec m-am închis.
Și se făcea lumină peste ierburi,
în ochii tăi căpruiul mai curat,
ardeam și mângâiam fără cuvinte
un trup de ploi și dor înlăcrimat.
Mi-era prea toamnă, prea înstrăinare,
povara ploii m-asfințea încet,
când te strigam pe suflet și pe nume
cocorii toți mi se zbăteau în piept.
Iar pe rugina frunzelor pierdute
am așezat amarul trup de ploi
și s-a făcut, deodată, frig și ceață
și iarna a căzut între noi doi.
2 comentarii:
Si eram odata, asta primavara
Prinsi de-nfrigurarea mugurilor noi,
Asteptam fierbinte sa pasim in vara,
Ne doream o vara numai pentru noi
Si pluteam, iubire, imbracati in vise
de un soare tandru, ce ne-mbratisa
nu stiam de toama frunzelor ucise,
iti eram destinul, erai lumea mea.
Cata razvratire cata nebunie
era-n toate cele , si in noi mai mult,
viata noastra-ntreaga, ca o simfonie
doar fiind alaturi eu stiam s-ascult.
Am dormit, o clipa, cand doream sa-si ceara
florile polenul…iar acum, ce vad
ca in tine astazi e aproape iarna
insa, vai, in mine e-un cumplit prapad…
@ Mircea,
prin dezlănțuirea crudelor ninsori
ochii mei vânează albe năluciri,
trec țipând prin suflet cârduri de cocori,
despicând văzduhul fostelor iubiri.
lumea e aceeași, iarna-i cea de ieri,
numai noi aceiași nu vom fi vreodată,
mâinile învață alte mângâieri,
frigu-și face umbra peste noi uitată.
și ți-e dor de vară ca de o poveste,
ploile desculțe vrei să le mai știi,
gheața-n așteptare nefiresc trosnește
și spre-un sat de munte vrei să mă îmbii...
încă nu e timpul, încă mă mai tem
de însingurarea zilei care vine,
spre un câmp cu rouă inimii fă-i semn...
și mi-e dor de vară cum mi-e dor de tine!
:)
Trimiteți un comentariu