vineri, 23 martie 2012

amăgitoare liniște, profundă,
de-a dura prin pierdutele candori,
cu ce lumină astăzi mai măsori
tristețea albă-a florilor de nuntă?


prin seva-amețitoare și fecundă
a primăverii trece uneori
cu trup de zeie, decantând licori,
mirarea,-n voaluri calde și inundă

poemu'-n care uiți să mai cobori.
nedeslușită, oricare secundă
e odiseea crudelor ninsori -
amăgitoare liniște, profundă.

4 comentarii:

Mircea spunea...

si-am sa te uit, caci pe a vietii unda
tu, frunza trista, nestiuta zbori
spre intalnirea dalbelor ninsori
cand vesnicia o sa mi te-ascinda...
si-am sa te dor cumplit...si-ai sa ma dori...

elena chiriac spunea...

@ Mircea,

prin prospețimi de muguri, revărsate
în cenușiul lumii mele mici,
fărâme de lumine-licurici-
dau viață, azi, iubirilor uitate,
din liniștea lor albă tulburate
se-adună-n noi ca-n cuib de rândunici -
răni redeschise-n mângâieri de brici,
mereu între-a putea și nu se poate...

Mircea spunea...

in primavara asta-o parere
cand feminismul este la putere,
aceeasi intrebare-i pe aice:
e-un licurici sau e o...licurice?...

elena chiriac spunea...

@ Mircea,

Nu primăvara este o părere
ci feminismul c-ar fi la putere!
Biologia (oare) e de vină
că licuricii care dau lumină
sunt doar femelele, așa se zice,
deci, nu-i firesc să fie ...licurice?!