Trupul meu e o cruce-n zăpadă-
un copac ce-a rămas fără rod-
Dumnezeu, într-o zi, o să-l vadă
și-o să-l facă,-ntre lumi, tainic pod.
Într-o luntre, prin vămile nopții,
voi străbate și ploaie, și fum...
Așteptarea, bătând lemnul porții
unui rai, mă va pierde pe drum.
Am s-ajung unde nu-i întristare
și e iarba cu sufletul crud,
am să tulbur fântâni de uitare,
în cântări fără timp să m-ascund.
Și-n pereții străini, dimineața
va căta urme reci, de zăpadă...
Trupul meu, cruce albă ca viața,
sub securea luminii-o să cadă.
2 comentarii:
Si acsunsa-n `ntr-un rai, prea departe
de ispita perfidului rost,
vei uita ca un timp ne desparte,
eu foi fi tot la fel cum am fost
calator printre stele, mereu,
ca de cel ce-a uitat Dumnezeu...
@ Mircea,
,,Șii raiule sănătos,
Noi om mer mai pe din gios,,
Și acolo mă rog să mai fie:
toamne, mări, visători, poezie...
Trimiteți un comentariu