primește toamna-n partea ta de lume

chiar dacă nu va ști să ne adune.

aceeași toamnă, noi doi însă alții:

străinii, ne-nțeleșii, vinovații...

grădini uscate după brume țipă,

bezmetică te pierd cu orice clipă,

de-aici până la tine năluciri

și-o toamnă vânătoare de iubiri.

umblă prin mine lacrima și marea,

egale-apropierea, depărtarea...

ai drept la toamnă. dreptul meu ești tu,

străin, neînțeles, un fel de "nu".