iarbă uscată și noroi tăcut-
drum amânat spre cei de dedesubt.
ai fi putut măcar pe cruci să ningi,
însingurarea lor să o atingi.
un colț de pâine și un strop de vin
și îi uităm puțin câte puțin...
cât aș fi vrut din ochii Tăi să cadă
sfințita fulguire de zăpadă
și dintr-un brad să scuturi peste ei
o iarnă-n lerui-ler și clopoței,
pământul să se facă iarăși cer
și să-și desfacă florile de ger,
din ele albul fraged să-l aduci
să ningă, Doamne, blând colind pe cruci.
marți, 27 decembrie 2011
luni, 19 decembrie 2011
îmi spun mereu că-i ultima scrisoare,
că versul bate-n mine tot mai stins
și-n reci duminici n-ai mai recunoaște
nimic din ce odată te-a atins.
îmi spun că,-n crengi de vișin, primăvara
te-ademenește-n albul ei cel pur
și-apoi te poartă-n raiuri de culoare
ca sufletului tău să-i dea contur.
îmi spun că vara își învață roua
în locul meu în brațe să te țină.
neliniștea- o iederă pe ziduri,
tăcută,-ți duce gândul prin lumină.
mă rog de toamnă să mă toarne-n vinul
cel vinovat de toată nălucirea
și-amestecată-n spaima unei brume
s-amân pentru o clipă desfrunzirea.
și uite, o scrisoare pe zăpadă,
când frigu-n calendar nu mai încape,
ți-aș mai trimite la sfârșitul lumii,
departele meu drag de prea aproape.
cuvinte ilizibile, străine...
cum să-nțelegi ce anotimp e-n mine?
că versul bate-n mine tot mai stins
și-n reci duminici n-ai mai recunoaște
nimic din ce odată te-a atins.
îmi spun că,-n crengi de vișin, primăvara
te-ademenește-n albul ei cel pur
și-apoi te poartă-n raiuri de culoare
ca sufletului tău să-i dea contur.
îmi spun că vara își învață roua
în locul meu în brațe să te țină.
neliniștea- o iederă pe ziduri,
tăcută,-ți duce gândul prin lumină.
mă rog de toamnă să mă toarne-n vinul
cel vinovat de toată nălucirea
și-amestecată-n spaima unei brume
s-amân pentru o clipă desfrunzirea.
și uite, o scrisoare pe zăpadă,
când frigu-n calendar nu mai încape,
ți-aș mai trimite la sfârșitul lumii,
departele meu drag de prea aproape.
cuvinte ilizibile, străine...
cum să-nțelegi ce anotimp e-n mine?
vineri, 16 decembrie 2011
închipuire
aproape-mi ești dar nimeni nu te știe,
doar ochii iernii te visează blând,
un dor nebun mă mistuie și urcă
muguri de gheață-n umărul meu stâng.
o ramură își scutură zăpada,
lumea se umple de argint și stele,
se-aude liniștea umblând pe vârfuri
și tu la fel prin gândurile mele.
și dumnezeu se miră că în palme
doi bulgări de lumină i-au crescut,
un joc cu îngeri și-oameni de zăpadă
între pământ și cer a început.
mă simți visând la frigul mâinii tale,
cu-o sanie alunec prin nămeți
în pragul inimii s-ajung spre seară,
din flori de măr și ler să mă înveți.
............................................
dar iarna asta-i doar o-nchipuire...
în locul meu vor crește flori și frunze,
de-atâta dor am să mă fac lumină
să te ating din când în când pe buze.
doar ochii iernii te visează blând,
un dor nebun mă mistuie și urcă
muguri de gheață-n umărul meu stâng.
o ramură își scutură zăpada,
lumea se umple de argint și stele,
se-aude liniștea umblând pe vârfuri
și tu la fel prin gândurile mele.
și dumnezeu se miră că în palme
doi bulgări de lumină i-au crescut,
un joc cu îngeri și-oameni de zăpadă
între pământ și cer a început.
mă simți visând la frigul mâinii tale,
cu-o sanie alunec prin nămeți
în pragul inimii s-ajung spre seară,
din flori de măr și ler să mă înveți.
............................................
dar iarna asta-i doar o-nchipuire...
în locul meu vor crește flori și frunze,
de-atâta dor am să mă fac lumină
să te ating din când în când pe buze.
marți, 13 decembrie 2011
EL
un roșu vertical prin albul pur
de clar de inimă făcând risipă
sensul iubirii l-a-nvățat în pripă
și necuvintelor le-a dat contur,
dreptul la timp l-a respirat o clipă...
auzi, nichita, lacrima cum țipă?
duminică, 11 decembrie 2011
am să vin într-o iarnă cu zăpadă curată
să-ți așez la ferestre broderie de alb,
prin perdelele grele am să fac strecurate:
o gutuie-aurie și o creangă de brad.
am să-ți cern peste ochi floare albă de lună
să îți apere visul și privirea de rău,
ai s-auzi prin nămeți zurgălăii cum sună
și cum cade lumina peste sufletul tău.
voi rămâne în preajmă să-ți ascult răsuflarea
și la miezul de noapte să îți depăn povești,
ochilor care dorm să le mângâi culoarea
și să pier într-un abur, fericită că ești.
......................................................
dar de n-ai să mă vezi niciodată în iarnă
să-nțelegi că zăpada nu-i destul de curată
și s-aștepți ochii mei peste tine s-aștearnă
o zăpadă de lacrimi, cum n-a nins niciodată!
să-ți așez la ferestre broderie de alb,
prin perdelele grele am să fac strecurate:
o gutuie-aurie și o creangă de brad.
am să-ți cern peste ochi floare albă de lună
să îți apere visul și privirea de rău,
ai s-auzi prin nămeți zurgălăii cum sună
și cum cade lumina peste sufletul tău.
voi rămâne în preajmă să-ți ascult răsuflarea
și la miezul de noapte să îți depăn povești,
ochilor care dorm să le mângâi culoarea
și să pier într-un abur, fericită că ești.
......................................................
dar de n-ai să mă vezi niciodată în iarnă
să-nțelegi că zăpada nu-i destul de curată
și s-aștepți ochii mei peste tine s-aștearnă
o zăpadă de lacrimi, cum n-a nins niciodată!
joi, 8 decembrie 2011
și vine albu-n mine iar să crească,
ne-ndurător, făptura ta cerească.
prin crengi de frig cu foșnitoare zale
simt ochii iernii-argintii paftale.
pe harta mâinii freamătă ninsoarea,
cu sudul meu îți mângâi depărtarea.
miroase-a nopți de ger și-a viscolire,
umbre pe drum și liniște-n iubire.
din doi în doi ne numără cu teamă
albul stingher ce-ncepe să se-aștearnă
și-ncerc din tot ce am să te adun...
pe care umăr iarna să îți pun?
ne-ndurător, făptura ta cerească.
prin crengi de frig cu foșnitoare zale
simt ochii iernii-argintii paftale.
pe harta mâinii freamătă ninsoarea,
cu sudul meu îți mângâi depărtarea.
miroase-a nopți de ger și-a viscolire,
umbre pe drum și liniște-n iubire.
din doi în doi ne numără cu teamă
albul stingher ce-ncepe să se-aștearnă
și-ncerc din tot ce am să te adun...
pe care umăr iarna să îți pun?
duminică, 4 decembrie 2011
decembrie. și încă nu a nins.
poate că iarna a uitat să vină
iar fragedul ei trup de violină
s-a rătăcit prin ceața unui vis.
și verdele de brad adoarme-n rugă,
ca-ntr-un copil mirarea se răsfață
să prindă-n geamuri florile de gheață
cu mâna-i tremurândă și prelungă.
și pielea ta miroase a gutuie,
cu tăinuite gânduri te ating,
învață-mă, iubire, cum să ning
prin așteptarea dulce-amăruie.
sau, unul după altul, geruiți,
printr-o minune peste noi să cadă
îngeri sfioși cu aripi de zăpadă,
de dumnezeu prin lume risipiți.
tristețile din noi să nu se vadă-
zăpezi de lacrimi calde și cuminți.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)